drink, energy drink, soft drink
Energy is contagious: either you affect people or you infect people.
T. Harv Eker

Oare îți dau aceste băuturi aripi? Sper să nu… chit că multe persoane ajung la urgențe după consumul excesiv de băuturi energizante. Concepute inițial pentru atleți, aceste “suplimente dietetice naturale” au scopul de a crește perfomanța și rezistența în timpul exercițiilor fizice. Însă, au devenit extrem de populare și publicului larg, care le folosește necontrolat pentru a “scăpa” de oboseală. Din păcate, acestea sunt folosite și de către adolescenți și studenți foarte des, amestecate cu băuturi alcoolice, pentru a forma cocktail-ul fatal.

Ingredientele de bază în aceste băuturi sunt: cafeina, zahărul și taurina, combinație care pare a le face mai eficiente decât cafeaua băută simplă. Și ca să mai sparg un mit, taurina nu reprezintă ceea ce cu toții ne imaginăm (urină de taur) 😃. Deși numele crează confuzie, taurina este defapt un tip de aminoacid pe care și corpul nostru îl produce în funcție de necesități, și care este implicat în mai multe procese metabolice:  formarea acizilor biliari, hidratare celulară și menținerea echilibrului electrolitic, sau funcționearea normală a sistemului nervos central.

Deci funcționează, nu?

cans, drink, pollution

Ei bine, cafeina, zahărul și celelalte ingrediente puse la un loc ne pot da acel ‘boost’ de energie pe care ni-l dorim, dar cât de sănătos este pentru organism? Eu zic să ne întrebăm când simțim nevoia de o băutură energizantă mai întâi…

1. Când ducem lipsă de somn și ne mai trebuie doar câteva ore că să terminăm proiectul acela nasol?

2. Când se face ora 4 după amiaza și scade nivelul glicemiei atât de mult că ne trebuie o supradoză de zahăr ca să nu adormim cu capul pe tastatură?

3. Înainte de un antrenament sportiv ca să rezistăm mai mult?

4. Sau când avem poftă, poate am devenit dependenți de gust?…

Ei bine, toate punctele subliniate nu reprezintă altceva decât factori de stres pentru organismul, omul modern încercând să scape mijloacelor naturale: somn suficient, alimentație echilibrată, antrenament constant și psihic controlat.

Si care sunt efectele lor asupra organismului?

Deși efectul pare a fi acela de a ne energiza, acest tip de băutură ne crește tensiunea cu 5 puncte mai mult decât cafeaua, în decurs de 90 de minute de la consumul unei singure doze. Asta deoarece, pe lângă cafeină, energizantele mai conțin și alte elemente ascunse care conțin din nou… cafeină. Ah, floare la ureche, inima poate mai mult de atât! Da, dar asta înseamnă și un risc cu 12% mai mare de atac de cord și cu 20% mai mare de a face un atac cerebral. Iar aici trebuie sa fie atente persoanele care au deja probleme cardiace și cu tensiunea.

Mai mult, energizantele nu par a crește rezistența fizică, ci inflamația în organism. Acestea sunt rezultatele mai multor studii de specialitate, care indică faptul că sportivilor cărora li s-au administrat băuturi energizante înainte de antrenament nu le-a crescut rezistență musculară, însă le-a creat mai mulți factori inflamatori decât dacă ar fi băut o simplă… cafea cu zahăr.

Pe lângă cafeină și celelalte ingrediente specifice, aceste băuturile energizante conțin foarte mult zahăr, cresc instantaneu glicemia și te fac să te simți energizat pe termen scurt, stresând organismul la capacitate maximă și făcându-ți rău pe termen lung. Un spike glicemic are loc, iar după ce acesta scade revine starea de oboseală și de foame.

Recomandări

  • Când te simți lipsit de vlagă, mănâncă un fruct dulce, sau bea sucuri naturale din fructe și legume pentru un boost de energie;
  • Bea o cană de ceai verde sau o cafea de calitate, cât mai puțin prăjită, fără lapte sau zahăr, dacă nu ai probleme cu tensiunea. Dacă ai hipertensiune, te sfătuiesc să eviți cafeina, sub orice formă!
  • Dacă ești însărcinată evită băuturile energizante și cafeaua. Metabolizarea cafeinei la femeile însărcinate este încetinită, iar cafeina intră direct prin placentă la făt.
  • ‘Dance like it’s the last time!’ Dacă ești acasă, pune muzică și mișcă-ți corpul. Mișcarea te scapă de pofte și de oboseală;
  • Bea suc de sfeclă roșie și frunze verzi înainte de a ieși la alergat, sau a te duce la sală, pentru a-ți crește rezistența fizică. Spre deosebire de băuturile energizante, legumele și fructele sunt bogate în oxid nitric, responsabil de reglarea tensiunii, a oxigenării celulare, a performanței atletice și a stării de euforie 😉;
  • Corpul iubește simplitatea! Tot ceea ce este prelucrat, chit că nu ne afectează pe termen scurt, își pune amprenta pe sănătatea noastră pe termen lung. Să riscăm doar din cauză că efectele imediate ale acestor băuturi nu sunt dramatice?

Surse:

Lavinia Dincă

Tehnician Nutriționist

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ro_RORomână