You are the peas to my carrots.
Unknown

Ce poate fi mai frumos decât un o farfurie frumos colorată? Mie, personal, îmi place foarte mult verdele, așa că preparatul acesta mi-a mers la suflet. L-am mâncat cu gura, dar și cu ochii! Curcubeu pe cerul gurii.

Așa cum te-am obișnuit, este o rețetă sănătoasă și plină de savoare, de data aceasta inspirată creatorul meu preferat de rețete și dietetician… Pick Up Limes. Rețeta este puțin diferită, căci am folosit ce aveam în casă și în congelator, dar a ieșit, cred eu, la fel de bună.

Este prima oară când am încercat să fac un sos cu mazăre… care, ce-i drept, e mai mult o cremă (dacă vrei să o faci mai subțire, adăugă mai multă apă) care învelește pastele într-un verde frumos. Acum, să vedem la ce e bună mazărea…

De ce este mazărea atât de sănătoasă?

Pe lângă faptul că este o legumă sănătoasă, mazărea este extrem de nutritivă pentru organism. Ca orice alte leguminoase boabe, aceasta conține multe fibre, care ne reglează tranzitul intestinal, și alți nutrienți valoroși. Mazărea este formată, într-o bună parte, din carbohidrați – conține amidon, la fel ca și cartoful, porumbul sau dovleacul.

Din punct de vedere proteic, mazărea nu este în fruntea leguminoaselor, cu aproximativ 5.2 grame de proteină per suta de grame de mazăre gătită. Este o proteină de calitate, însă incompletă, iar combinată cu alimente din rândul cerealelor integrale creează proteina completă. Dar nu vă faceți griji… de foame nu muriți! Datorită conținutului ei ridicat în fibre, mazărea este un aliment ce satură repede, ajută la scăderea în greutate și la creșterea masei musculare.

Dacă la proteină nu este fruntașă, atunci este printre primele locuri la conținutul de vitamina A – defapt carotenoizi, precursori ai vitamieni A – și K, este o sursă execlentă de mangan, fier și fosfor. Este recomandată diabeticilor, deoarece are un indice glicemic scăzut, fiind o sursă bogată în fibre și ceva proteine. Însă, aceste fibre ajută și la scăderea colesterolului „rău” LDL, cunoscut drept cauză a bolilor de inimă, iar antioxindații din mazăre combat chiar și cancerul.

La fel ca toate leguminoasele boabe, mazărea conține și antinutrienți – acid fitic și lectine, găsiți în special în coaja acestora, și care micșorează absorbția nutrienților în intestin. Pentru a reduce volumul de antinutrienți, este de preferat să înmuiem boabele de mazăre în apă, cu câteva ore înainte să le gătim, sau să le gătim bine înainte de a le mânca.

Rețetă

Paste cu sos cremos de mazăre și spanac

Lavinia Dinca
Timp de pregătire 10 minutes
Timp de gătit 20 minutes
Timp total 30 minutes
Porții 4
Calorii 472 kcal

Echipament

  • blender vertical sau robot de bucătărie

Ingrediente
  

  • 300 g paste integrale eu am folosit fusilli
  • 1 cap broccoli eu am avut conopidă
  • 1 lg ulei de măsline sau apă
  • 2 cepe roșii medii sau 1 praz
  • 2 legături de ceapă verde opțional
  • 3 căței de usturoi
  • 1 lgt sare
  • 125 g mazăre congelată sau fresh
  • 100 g spanac congelat sau fresh
  • ½ lgt oregano uscat
  • ½ lgt busuioc uscat
  • 200 g cremă vegetală am folosit de soia
  • ½ lămâie ne trebuie zeama

Instrucțiuni
 

  • Pune apă într-o cratiță, cu puțină sare. După ce a dat în clocot, adaugă pastele și găteste-le conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Cu 3 minute înainte sa fie gata, adaugă bucățile de broccoli, tăiate în prealabil.
  • Păstrează o cană din apa în care au fiert pastele și broccoliul. Scurge-le și pune-le înapoi în cratiță.
  • Într-o tigaie, adaugă uleiul de măsline sau apa, ceapa roșie, ceapa verde, usturoiul – tocate mărunt, și sarea. Lasă-le să se gătească aproximativ 5 min la foc mediu, timp în care mai mesteci pentru a nu se arde. Dacă e nevoie, mai picuri puțină apă.
  • Adaugă mazărea, spanacul, busuiocul și oreganoul peste compoziția de mai sus, amestecă bine și gătește-le la foc mediu timp de 10-15 min.
  • Toarnă crema vegetală, amestecă bine și oprește focul. Pentru a forma sosul verde, blenduiește toată compoziția, sau o parte din ea dacă îți place să simți și consistența legumelor. Dacă îl vrei mai subțire, toarnă din apa păstrată de la paste și broccoli.
  • Pune sosul verde și zeama de lămâie peste fusilli și broccoli, amestecă și poți servi. Eu am decorat farfuria cu o felie lemâie și cu puțină pudră de muștar, așa cum fac la toate preparatele care conțin crucifere.

Surse

Lavinia Dincă

Tehnician Nutriționist

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating




ro_RORomână